Micuța vulpe polară se născuse într-o noapte cu vânt asurzitor și un ger atât de aspru, că până și ghețarii se îmbrățișau, încercând să se încălzească. Iar asta nu se mai întâmplase niciodată.
Mi-e frig.
Îmi tremură coarnele,
Mi-e pleoştită blana
Şi picioarele-mi sunt moi.
Mi-e frig, Miko. Mi-e tare frig.
Vara asta nu era ca toate celelalte. Zăpadă nu mai rămăsese aproape deloc și nici gând să mai cadă vreun fulg rătăcit. Nu mai bătea nici briza ca să îi mângâie blana albăstrie. Miko abia respira. Aerul era fierbinte, mai fierbinte ca niciodată.
.
Un pui de libelulă zboară de colo-colo, printre firele înalte de iarbă şi păpădiile cu pălărie pufoasă. E Carla, cea cu ochii mari şi aripile fine, aproape transparente. O vezi?
Era linişte în clasa de pe frunza de nufăr. În băncile din coji de alune stăteau micii cărăbuşi, gărgăriţe, albine, bondari şi fluturi. Nimeni nu mişca o antenuţă. În afară de Carla, un pui de libelulă care zbura zănatic printre bănci, mai-mai să le dărâme.
